I fear darkness, but light hurts me so much more

M-am chinuit sa nu imi fac griji in legatura cu poza, dar ma jenau atatea, imi ardea soarele pielea, ma zgaria pamantul ala uscat si intunericul ... era inca prea aproape de mine.

Stiam ca in cateva ore nu imi voi mai putea permite sa stau, ca acum, in gradina, jucandu-ma in tarana, razand de una singura si spunandu-mi: "asta... o voi uita repede." si am inceput sa plang. Pentru ca vroiam sa ramana soarele-n loc la ora 5 si Tigrutz sa nu mai imbatraneasca si florile sa nu se mai usuce. Pentru ca vroiam sa ramana vesnic august, sfarsit de august, dragul meu august.

E luna care prevesteste iarna-mi mult iubita, in care inca imi pot incalzi sufletul lipindu-l de pamant, in care nicio ploaie nu ma inunda cu dureri surde, in care soarele paleste printre strugurii usor copti... da... s-au cam copt strugurii... sug toata seva din coaja de strugure si o arunc fara sfiala printre flori.

E sfarsit de august si nu ma asteapta nimeni. E doar un alt sfarsit contopit cu un alt inceput, nu au nume, nu au numar, doar exista, alergandu-se unul pe altul printre secunde... si le numar. Ale naibii, le numar secundele astea... si dupa vreo 20 spun: "am mai crescut cu 20..."... sau au fost mai putine? Caci timpul devine scurt, prieteni, dragii mei prieteni, imi va fi dor de voi toti, desi nu vreau sa recunosc. Ni s-au scurtat zilele si inca astept acel noroc ... in care, de altfel, chiar nu cred. Dar fie cum spuneti voi!

Sa ploua cu noroc... Ca tot a apusu soarele, si norii, de maine, au sa inceapa sa se stranga, ca doar e ziua mea...e ziua cand nimeni nu s-ar fi asteptat sa fie intunecati de lumina dulce de la ora sase... e cald.

Dar in curand o sa ne fie din nou frica.

Nu ajung la tine.

Eram usor fericita. Din cauza ta.
Acum sunt nervoasa. Din cauza ta.
Acum te astept. Mai tarziu o sa imi doresc sa nu te mai intorci niciodata.
Eram in ceata. Din cauza ta.
Acum e clar ca sunt singura. Din cauza ta.
Inca te astept. Stiu ca o sa faci in asa fel incat sa fie totul bine.

De ce doar bine?
Pentru ca nu inteleg ce inseamna "Foarte bine". Am primit calificativul asta ani intregi, dar eu m-am considerat de nivel mediocru. Pentru ca nu iti pot citi gandurile.
Pentru ca nu te pot tine aproape de mine. Ce e in neregula?
Gresesc mereu undeva, si niciodata nu invat unde.
Gresesc mereu statia, produsul sau in felul cum ma exprim.

Pentru ca nimeni nu isi arata adevarata fata si eu ma lovesc de unele dintre cele mai urate. Pentru ca tu esti frumos/frumoasa si nu faci parte din tiparul greselilor mele.
Pentru ca nu tu trebuie sa vezi asta, ci eu trebuie sa realizez odata si odata ca nu trebuie neaparat sa aratam bine ci sa fim pur si simplu ceea ce suntem. Eu sunt bine. Tu cine esti?

Si daca nu ai de gand sa imi raspunzi atunci nu te mai chinui sa imi patrunzi in suflet si in gand, ca nu ai ce fura. Nu te mai chinui sa ma ispitesti, nu ma pierd usor cu firea in fata acadelelor si nici trend-urile nu ma cumpara.
Dar ma atasez usor. Spune-mi ca imi esti prieten, si chiar de nu esti, eu voi fi cat de aproape voi putea, sa te protejez de comete, bombe, razboaie, sfarsituri de lumi, taieturi si cuvinte spuse aiurea.
Spune-mi ca tot ce vad e bine si ca sunt cineva. Tine-ma de mana si sunt a ta.
Pentru ca nu am nevoie de luna de pe cer, ci sa ma simt iubita(ce cuvant anost). Pentru ca trebuie neaparat sa stiu ca nu sunt o coincidenta.

Dar ...totusi... de ce nu mai ajung la tine? Atat de jos suntem? Dar unde esti tu? De ce nu mai ajung cu mana in parul tau, de ce nu imi mai spui ca e in regula ca arunc cu flori in tine?

Ana, draga... si nu numai tu.

Cand vrei..

Pentru ca m-ai facut sa rad cand ai plecat.

Pentru ca stii ce imi place sa mai fac inafara de a visa.

Pentru ca stii cum sa ma faci sa te astept rabdatoare, chiar daca esti plecata saptamani intregi.

Pentru ca tu si cu el sunteti cei care ma fac sa rosesc.

Vezi? In sfarsit gasesc motive...

Da, s-a schimbat ceva cu noi.In noi.In bine.

Totul pare bine.

Pentru ca stiu ca ai sa faci tot posibilul sa te intorci mai repede, si chiar daca o sa fie si asa prea tarziu, ziua mea poate sa fie oricand. Uite , pentru tine, anul asta ziua mea va fi nu pe 23, ci pe 28. Pentru ca pot sa te astept. Si pentru ca stiu ca tot ce conteaza nu e cand e, ci cu cine o petrec. Si cu tine si el as petrece ore intregi, stand pe iarba, ascultand muzica, uitandu-ma in jur si neintelegand nimic. Pentru ca nu am nevoie de substante.

[mesaj: Orange. pff...]

Aleg optiunea 200.000.000 de minute in afara retelei ca esti pe Vodafone si imi mananci zilele...

Si de asta inca faci parte din lumea mea. Pentru ca mi-o schimbi in fiecare zi, pentru ca ma gandesc la tine si la el, si el imi da doar fluturi in stomac, tu imi faci dor. Il fabrici undeva in pivnita si il presari pe tricouri si bratari si mi le dai asa si ma oftici.

Si mi-e dor sa rad din nou de tine.

Si de el.

Noi. O sa fim acolo cand vrei.

Pentru ca stii ca albastrul e preferatul meu dar am decat un tricou turqoise si ala mare. Si stii ca imi place sa ma uit la tine cand te machiezi esti fascinanta cum te strambi in oglinda si nu realizezi...

Pentru ca stii atatea lucruri despre mine dar nu iti pasa de sunt bune sau rele, pentru ca asa esti si tu.

Si el... o sa afle in curand cat imi este de frica si ce efort fac pentru noi. Imi e frica de mine si tu stii asta. Si o sa ma asculti cand o sa vrei.

Imi e frica de toate si asta face lumea atat de colorata.

Pentru ca florile, inimioarele, ursuletii, curcubeele, iepurasii, tricourile cu texte, pozele inramate etc. au devenit un brand, te rog...sa intelegi ca nu stiu ce sa iti daruiesc. Pentru ca meriti multe.Si o sa imi spui ce iti doresti cu adevarat.

Astept. Cand vrei.

Cu flori.

Bun...dupa cum stiti 8 martie este o zi speciala pentru toate mamele,indiferent de varsta as putea spune,pentru ca in ziua de azi intalnesti mame si la 15 ani(poate si mai tinere).
Am obiceiu tampit ca de o aniversare sau o zi speciala sa cumpar cadou pentru parinti...tot din banii lor.si nu cred ca sunt singura care face asta.Ce vreau eu acum sa relatez este frumoasa zi de 8 Martie...pe care in mod obisnuit trebuia sa o petrec alaturi de mama.Dar nu s-a intamplat asta...pentru ca am ales sa ma vad cu prietenul.Am gasit o scuza destul de buna ca sa ma vad cu el : Am un curs de info la Universitate si ma duc ca sa nu se supere diriga.Ea nu le prea are cu orasu,asa ca nu avea de ce sa ma intrebe ce caut eu tocmai la Universitate si unde as fi putut eu sa fac cursuri?poate pe scara de la metrou sa suflu in pungi(vorba vine).Minciuna credula si inocenta.Asadar,mi-a dat niste bani sa am pe drum si sa-mi cumpar ceva de mancare,sau in caz ca mai am nevoie si pentru altceva.In cele din urma m-am vazut cu prietenul si pentru ca n-a avut alta treaba,mi-a facut niste mici-mari urme pe gat(intelegeti voi) macar daca erau ascunse...nu la vedere,sa se uite lumea ca la felu paispe la mine in statie.
Am ajuns la 1 Mai de unde trebuia sa iau maxi,si pentru ca tocmai imi venise pensia adica banii dati de mama,m-am gandit sa ii iau niste flori,ca totusi era 8 Martie.Asa ma simteam si eu bine,ca in ciuda faptului ca am mintit-o macar un gest frumos si din suflet sa fac. Lumea continua sa se holbeze la mine si deja devenea chiar stresant,ma simteam aiurea si iritata.Ajunsa acasa...o strig pe mama la geam sa vina pana la usa.Aveam florile ascunse la spate,ca sa-i fac o surpriza.In cele din urma deschide usa,si primul lucru pe care-l zice este ‘Ce-ai pe gat ???’ foarte surprinsa si speriata ca nu stia ce-am patit.In gandul meu : draci lati am uitat sa-mi ridic guleru la geaca si sa ma dau cu pudra peste urme.Singura chestie care mi-a venit la gura a fost:Na flori !vrei ceva de la magazin ?parca vroiai paine,hai ca ma duc si revin repede.Si am plecat,in acelasi timp sincera sa fiu ma bufnise si rasu pentru ceea ce facusem.Oricum chiar daca am evitat momentu,cand m-am intors acasa tot a trebuit sa vorbesc cu ea si sa-i povestesc totul.Intamplarea a fost amuzanta,pe moment,pentru ca relatia mea cu tipul respectiv nu a tinut si m-am simtit prost pentru atatea minciuni spuse mamei si tatei,ca sa ma vad cu el si care nu m-au adus nicaieri.Doar mama stia,care aflase intr-un mod socant si asta era deajuns pentru mine,chiar daca ma simteam aiurea pentru ca nu ii spusesem de la inceput despre relatia mea cu baiatul respectiv.
Multumesc Puff pentru minunata zi de 8 Martie > :D<> :D< ! Daca nu ma vedeam cu tine nu aveam ocazia sa ii iau flori mamei(Principalul motiv:lene si stare proasta a parului,care ma determinau sa stau ca o paralizata in casa)

Postare realizata de ControlAltDelete

Multe multumiri.

mai stii ?

Putinii ani se pierd usor in culori calde si sterse... timpul le uraste.

~Mai stii cand a ras profesoara de engleza in generala cand am scris compunerea despre cel mai bun prieten al meu si am zis ca e ursuletul?(ok, let's talk about someother's friend, who's more real)
Tot la el m-am intors...

I used to have a voicE

~NIN-Everyday is exactly the same~

Avem oare limite? Are oare universul o limita? Cat de infinit e infinitul?

Caci cred ca am atins una din ele... acum sunt langa ea, o simt, vibreaza, se dilata, se contracta, ma ataca...

Nu mai sunt libera sa fac nimic. Nu ma mai pot gandi decat la ura, dispret, respingere... Totul e respingator: corpul meu, gandurile, visele, sperantele, idealurile, marile si oceanele, muntii, nebunii care ii urca, tot ce mi-a placut odata. Tot ce obisnuia sa ma faca usor fericita...atat de putine dar atat de frumoase... atat de simple... lucruri mici, oameni mici, stari mici...

Sclipiri infime ale unei sperante ca eu... pot schimba ceva. Ca ma pot schimba pe mine, eu , si nu altii; ca pot evolua fara sa cresc, fara sa ma maturizez, ca imi pot umple capul cu cele mai sumbre calcule matematice, cu cele mai ascunse stari fizice ale Universului, cu cele mai intense stari sufletesti, adunate de pe drumuri...

Tot ce obisnuia sa ma ridice deasupra mediocrului, dar sa ma sustina sub geniu... s-a pierdut odata cu o criza de nervi, cu cateva cuvinte cu rost dar care nu le inghit, cu un repros venit de la cei care obisnuiau sa ma protejeze de toate astea.

Tot ceea ce credeam: ca lumea mea se invarte in jurul meu, ca pot controla si un fir de praf de la insasi marginea ei...in ce am crezut oare?

NU controlez nimic. Timpul ma controleaza, spatiul de asemenea, parintii nu mai spun, prietenii peste orice inchipuire, simplii trecatori fac orice cu mine.

Arunca-ma la gunoi.

Dar asa, cu bolta, minuneaza-te ce indeletniciri ascunse pastrezi sub piele.

Tu insuti esti un gunoi, si ma arunci pe mine in cel mai insolubil si mai jegos coltisor al tau... si pentru ce? Sunt lumina, dar nu ma generez singura, sunt curata, pe cat de curata pot fi, dar ma murdaresc usor, sunt eu... si nu pot face nimic pentru tine, marite rege clovn.

Urasc clovnii. cu fetisoarele lor deformate de zambete stridente si stricate, cu ochii lor greu incercati de cruce, cu parul lor umflat cu cine stie cate ganduri necurate si cu cati paraziti de plastic... Sunt condusa de catre niste clovni imbracati in salopete cu buline agresive, pe un drum neasfaltat, ud si scaldat in pietre sparte de ger, catre.... un necunoscut stiut numai de ei.

Caut o scaparare de chibrit, un chip familiar, un zambet cald, care nu cere nimic in schimb, o simpla privire care zice: " vino, esti tu si esti asa cum trebuie, asa imi placi, vino, esti binevenit, aici esti cine vrei tu sa fii, nu fii ca noi, fii pentru noi tot ce poti fi mai bine".

Sunt un fluturas...

Dar mi s-a sters puful de pe aripi... odata cu el mi s-a luat si culoarea. Odata cu ea, mi s-au rupt si antenele. De furnici negre imi este sfartecat fragilul trup..

Ultrasunete.

Ce ti-a scapat din buzunar?

O moneda? O cheie? O micuta amintire? Un corp firav?

Ce nu poti lasa in urma?

O suta de lei? Un set de chei? Amintirea unor seri de vara? Doi ochi tulburi?

Ce ai vrea sa ai?

Miliarde de lei? Cheile de la toate usile vietii? Amintirile tuturor? Un suflet implinit?

Dar nu le ai oare pe toate cand strangi in brate o mana de lumina, o mana de om, o mana de nisip fierbinte?

Nu ai oare tot ce vrei cand ai universul de mana?

Ce ti-a picat din cer? Liniste? Asculta cu atentie. Iti tiuie urechile? Bucura-te de amintirea muzicii care ti-a mai ramas inca proaspata in trup. Vibrezi.

i'm not planned to keep it that way

I think I’m gonna cry

No, not now,

It’s not the right time and it’s not the right place,

My parents and friends will know

I have the wrong face.

What’s wrong,

I do not know, I feel

Dizzy and exausted

I think my head will explode,

I feel busted.

I feel like all my secrets

Come up, on the surface,

It’s like a fog of confusion,

Regrets

I had them forever, what’s going on?

I am broken inside

By something, I don’t know what,

There’s something,

My pride, maybe all that I have,

All that I want I’m aiming vicious.

Nimeni nu stie ca de pe strada mea ajungi departe...

E strada mea, inzapezita doar cand vreau, e rece atunci cand nu am stare, arde, sub Soare, cu mine odata, arde, ti se topeste asfaltul sub picioare;

sunt trotuarele udate cu furtunul, sunt portile improvizate de micii microbisti, ti-e frica sa te misti;

sunt norii ce-o umbresc din loc in loc, e grindina ce-o sparge.

E strada mea, am calcat-o in picioare ori de cate ori m-am intors singura.

E strada mea , dar se opreste intr-un capat; de acolo am privit zeci de asfintituri, ascultam mitul , zumzetul copiilor, eram si eu ca ei...

Breath Underwather

~ Coldplay - Clocks ~
Nu ploua. E soare afara, asa cum e de-o luna incoace, arde tot in jurul lui, arde si vidul. Nu ploua, asa cum nu a mai plouat de zile bune, asa ca nu-mi mai amintesc cum eram la 14 ani. Nu mai ploua, dar norii au ramas. Si-n toata intunecimea prezentei lor, imi par pentru prima oara frumosi. Imi par albi, desi-mi pateaza gradina. Imi par firavi, dezmatati, pierduti... o amintire.

Pastrez in suflet, adanc ascunse de ochii lumii, amintirile unei copile. Amintiri, iata, despre masinute, despre papusi dezbracate, despre iepurasi dolofani, despre pescarusi, meduze tupeiste, ce nu se lasa atarnate-ntr-o galetusa colorata.

Nisip fierbinte. Aproape se topeste. Sclipeste mandru in neinspirata lumina a Soarelui, sclipeste. Nisip ud, prea ud sa stea piatra de temelie a unui castel de vis. Nisip plin de scoici ascutite si perfide. Nisip adus de pe toate drumurile, ne scaldam calcaiele in el cu egoism si il lasam asa, deformat, sa arda-n Soare.

Si cum sa uiti de toate daca nu aruncandu-te in apa, chiar daca nu stii sa inoti, aruncandu-te in valuri, mici ce-i drept, care iti lovesc carnea, musca din campul tau vizual, te fura, te fac inconstient...respira acolo.
Respira acolo ca si cum ai strange in plamani aerul tuturor, respira nisip ars, respira viata din pietre, respira atomii de hidrogen, fii egoist, respira cate un pic din toate, ca si cum te-ai arunca in masa de nori de pe o creasta inalta de granit.

Respira singur. Fa un efort, asa, ca mine, si trage toate astea in piept, sa-ti ajunga in creier, sa se infiga acolo, sa nu te lase sa dormi noaptea, pana nu revii la ele.
Au trecut ani, si in fiecare an parca au fost toate energii mai intense si mai intense si m-au coplesit. Poate pentru altii n-au trecut multi, poate altii nu au inteles, poate altii nu au respirat indeajuns si s-au sufocat.
De la sute de kilometri departe, eu inca respir sub apa. Dupa 8 ani, am invatat sa nu ma mai inec.