Roman independent P.5

Ai vrut anarhie?
Explodeaza in mii de culori, in mii de note muzicale, de ritmuri ametitoare si lacrimi de bucurie.

Rade-mi in fata si apoi ia-ma in brate.
Animeaza culoarele. Ce atata invatatura?
Apune soarele. Gata, s-a terminat? Hai acasa, sa mai iubim niste suflete obosite.

Pe drum realizezi ca ai pierdut ceva. Un prieten? Un ideal? Un vis? Te-a intoarce dupa el? Te-ai opri din drum asteptand sa vina singur inapoi? Cat esti dispus sa astepti?
Poate te pierzi de tot....Ai vrea ca drumul sa fie mult mai lung, sa vezi ce ai pierdut din tine.
Era un simplu gand ratacit?
E greu? Te apasa aerul, plamanii te dor?
Colapseaza si revino-ti.
E o zi ca oricare alta.

Roman independent P.4

Si cum de inca mai poti sa rezisti? Cum faci sa fii indiferent la tot ce inseamna realitate?
Cum faci fata dezamagirii ca ai idei care se bat in cap?
Cum de inca mai astepti sa auzi de vreun Fat-Frumos si-o Ileana Cosanzeana care au fugit pe-un cal alb in taramuri fantastice ale binelui si frumosului?
Cum de nu te mai lovesti de cladiri contorsionate in timp ce iti cauti locul in lume?
Cum de stai pe loc si nu colapsezi?

Ce e-n tine de neatins?Ce ganduri ai de sunt de nepatruns?
N-ai vrea sa nu mai fie *tu* si *eu*?
Hai sa facem in asa fel incat sa fie numai *noi*.
Nu te simti, mai cald, mai calm, acum ca vine ploaia?Te astepti ca, stand in mijlocul furtunii, sa te cureti de pacate?
Dar eu cred ca esti pur.Esti inca un copil undeva, in tine.
Te-ai pierdut? Urmeaza-ma si te fac erou.
Te fac zeu al Soarelui daca vrei.Te fac Charon si tot tu vei fi.

Esti in lumea mea acum. Simti?
E-o adiere de vant prin parul tau moale.
Simti?
Inimile toate bat acum un ritm de rock.
Simti ca nu mai esti singur? Ne e bine impreuna. Si cerul e de partea noastra.
Si-atunci ce mai astepti?
Fugi, admira, miroase nenorocita aia de floare care te-a oprit din drum, stai pe loc si asculta zumzetul, freamatul, chinul trezirii la viata dimineata, in cearsafuri albastre, cu raze de lumina care te zgarie pe fata.

Roman independent P.3

Vrem singuratate desi, ajunsi pustii, ne dorim o completare.
De ce alegem calea extremelor? De ce alegem calea de mijloc?
Nu exista cale de mijloc. Atata timp cat esti numit *un simplu pamantean* nu poti alege sa levitezi.
Atras de o vibratie interioara constanta te retragi in propria lume si meditezi la lucruri inutile.
Nu exista extreme, exista doar un infinit.
Nu exista origine, exista doar *dintotdeauna sau chiar mai devreme*.
Simti?
E cald.Nu iti mai pasa de unde vii sau unde pleci.Doar pleci. Vine vara repejor si tu...Vrei sa pleci.Ce lasi in urma ta? Un pat gol, ravasit, cateva tricouri murdare aruncate pe birou si un pupic.Vrei sa pleci? Chiar vrei?
Unde te duci? De unde vii si cu ce ganduri treci asa prin vietile tuturor fara un cuvant?
O numesti *razbunare muta*? Dar nu te-a tradat nimeni.
Mai stai. Vine vara si uite ca primul an de liceu trece si nu ai impresionat pe nimeni cu nimic.
De ce nu arati ce simti? De ce nu ridici privirea? Are sa se minuneze un miliard de oameni. Restul sunt prea orgoliosi sa recunoasca frumosul.
Ce cauti oare-n san?
E-o bataie in plus pe minut? La cat ai ajuns? 115? Esti o mare involburata, esti rosu la fata, iti tremura picioarele si nu mai poti scoate un cuvant?
Te-ai indragostit, mai! Recunoaste, esti un om mort nu iti permiti!
...Cine nu iti permite?! Parca erai liber.Liber de sub jugul prejudecatilor. Parca voiai sa citesti o carte.Parca voiai sa mergi pe jos astea doua statii.
Ce te-ai razgandit asa?
Brusc, esti tu. Si soarele nu te mai arde, ploaia nu te mai imbolnaveste, iar aerul e din nou irespirabil.
E doar sfarsit de martie. Esti entuziasmat?
E prima oara?Ma bucur pentru tine.Esti fericit?
Se prea poate, mi-ai imprimat si mie un zambet.
Nimic nu te apasa, privirea nu te insala. E ea sau el.
La dracu, asa te vreau, spune-i *te iubesc*!
Dar numai daca tu chiar te-ai oprit din drum ca sa o simti.
Si acum in doi, ce drum ai sa urmezi?
Fantastic esti, copile, cu gandul tau necrutator, inscris pe liste de asteptare.

Roman independenT P.2

Vrei o revolutie?
Cei mai porniti revolutionari sunt cei care zambesc sincer spre un viitor la care nu se gandesc prea mult.Zambesti pentru prezent, odata cu adeptii tai.
Si cand secunda urmatoare va redeveni o unica schimbare, vei ramane cu ce ai avut dintotdeauna in tine: infinita libertate.
E gandul tau. E-un infinit univers, ale carui galaxii sunt proiecte, stele sunt ganduri trecatoare, supernove sunt vise de viitor iar materia neagra...ei bine, materia e gandul meu.
Ideea ca timpul si spatiul sunt relative.
Ca pamantu-mi de sub picioare nu e pamantean, doar cerul de deasupra-mi e divin.
Nebuloasele sunt fumul de la tigara lui Matei. Colorate, vibrante.
Vibrant ca eletronii desfigurati din aerul poluat de Bucuresti.
De ce lasi societatea asta moarta, pierduta in blocuri gri si fierbinti sa iti impuna sa vezi lumea in alb si negru? Ai ochii verzi, fii optimist. Ai ochi caprui, fii tu insuti, exprima-te. Ai ochii albastri? Cerul e lumea ta si eu ti-am cerut-o imprumut intr-un timp antic, si tu ai fost de acord. De aceea ceva ne leaga. Oricat de rai, de reci, de departe, suntem legati de evolutie. Suntem oameni si vrem mereu mai mult.
Nu te opreste nimeni sa doresti. Nu iti fura nimeni vocea. Fa-te ascultat!
Vrei ce vreau si eu? Atunci vrei sa fi iubit, precum si tu iubesti, vrei sa vezi ca toti au devenit mai buni.
Dar suntem fragili. Suntem pamanteni. Nu suntem nemuritori.
Si imi mai pun o intrebare: De ce sa nu fim irationali? Ce riscam? Riscam sa ne ranim mai degraba pe noi insine decat pe altii. Inca mai doare?
Soarele picura miere si totul a trecut....a trecut.
Vorbesc mereu de cer.Cerul e....simplu in complexitatea tuturor celorlalte lucruri efemere. E circular. Are doar gauri.Gauri facute de ganduri prea putin indraznete.
Cerul e albastru si atat.
Si totusi fiecare il vede altfel. Dar va spun eu, cerul e albastru si atat, pe langa exaltarile spiritului.
Ma amuza.
*Traim in afara tragediei.*

Roman independent

Ti se pare simplu sa zambesti?
Ti se pare simplu sa privesti in gol? Sa nu clipesti in timp ce citesti? Ti se pare simplu sa astepti un prieten in coltul scolii.
Ti se pare simplu sa razi. Sa asculti. Sa rostesti *mi-e dor*.Ti se pare simplu sa lasi in urma.

De cate ori ai facut-o?
De cate ori ai luat cer in supradoze? De cate ori te-ai inecat cu gustul sarat al apei de mare?
De cate ori m-ai intrebat ce fac? De cate ori ti-a si pasat?

Ti-e dor ?
Si mie. De noi cei de acum, de noi- cei care au fost mai demult *altfel decat ceilalti*.Eram nepasatori.
Alergam odata cu timpul si inima ne batea la fel de repede.Cati dintre noi mai stiu cum era? Cati dintre noi realizeaza ca in lume se sting mii de inimi de copii in fiecare zi si ca multe alte inimi se nasc sau renasc pentru a asculta alte inimi?
Si care *noi* isi dau seama cum se dilata spatiul? Care noi lupta sa urce Everesturi si care se opresc in loc si , poate , in secunda urmatoare, cad adanc in Univers?

Mi-e dor de...
Mi-e tare dor, de valuri. De pietre si nisip.Mi-e dor sa imi vad roadele copilariei crescand si intrecandu-ma.
Mi-e dor sa vad nori, ghiocei inflorind, soare rasarind, strazi asfaltandu-se, copaci poticnindu-se in vant, ploi intetindu-se. Mi-e dor sa ma vad pe drumul spre scoala. Doar de calatorie imi e dor, destinatia era o alta cale spre infernuri reci.

E evolutie.

Azi am urat dimineata

cum iti permiti sa spui ca vii sa ma sustii?
cum iti permiti sa ma faci sa rad in halul asta?
adica cum?
cum iti permiti sa imi spui ca imi esti alaturi? m-ai lasat paf.
cum iti permiti sa incerci sa ma vezi tot timpul fericita?
cum?
cum poti fi tu , atat de diferita, atat de aproape de mine?
si oare cum iti permiti sa ma astepti?
am inalnit oare un nou prieten?mi-ai adus aminte de doua persoane dragi. doua persoane asemenea mie care m-au ajutat sa trec peste multe.
asta am asteptat.
dar soarele e azi un pic mai trist.
si nu ma sinchisesc sa il fac sa zambeasca nici c-o gluma proasta.
dar lasa. tu vei fi acolo.
nu-i asa?
ma incred in gandul ca tu iti permiti sa fii acolo fara sa te mai intreb de ce.

Dintre toate posesiunile mele(vise, vise, vise, un suflet dispersat in varful degetelor cu care ating sufletul tau si il aduc in simtiri si o inima care se sincronizeaza cu vibratiile Pamantului), imaginea lui zambind e singura pe care nu as da-o.
Nu e nici divina nici profana, nici materiala nici vida, e ca implozia unei supernove: emana niste radiatii colorate vechi de milioane de ani ca cerul pe care il iubesc atat de mult.
Calm, dulce, efervescent, emotionant, revigorant si lenes.

Tu...

Esti O Infinitate De Posibilitati.

efervescent.

la dracu!
iar e miercuri, ma grabesc, timpul asta nenorocit nu-mi mai ajunge nici pana la calcai.
si fir-ar!
azi sunt singura. si ploua...si e frig. deci nu am cum sa ma inarmez cu rabdare si fericire si emotii si pacate din cerul ala senin , al dracu, al meu!
moloz...
pe toate drumurile.
si iarasi astept cu nerabdare sa fie mai bine. cu cat e mai acida ploaia, cu atat ma trezeste mai repede.

08:53(astora nu le merge ceasu, ce dude)

Buna dimineata! ce faceti?
eu zambesc(desi am 14 000 de motive sa ma impusc).
Azi mi-am propus sa zambesc. pentru trecatori, pentru prieteni, pentru natura, pentru mine.
am ganduri mari.
vreau ca universul sa faca implozie(putin probabil,nenorocitul, se extinde) sa ne apropie, sa ne uneasca, sa ne implinim, sa ne intregim, sa ne iubim, sa nu mai fie greseala sau razboaie sau foame sau moarte pe Pamant.

IrEaL

Ireal e gandul nostru nerealizat, acela care nu poate fi destainuit, care ramane ascuns in cusca mintii noastre.
Trecatorii, cei care iti umplu drumul doar asa, sa nu iti fie prea cald sau prea frig, nu vor sti niciodata ca in dimensiunea ta, au fost bombardati in revolutia vietii tale.
Cele mai imposibile relatari te amarasc in timpul verii. Incep pe o alee in parc. Sau pe trotuarul incins la o bere. Sau sub un pom caruia ii multumesti ca va ofera umbra tie si glumelor prietenilor tai.
Continua apoi, infasurate in voaluri de iarba, cer si nori, cand intri in curte si dai cu ochii de un soare la asfintit. Adormi tarziu, dupa miezul stelelor, tocmai pentru ca visul tau se deruleaza ca un film mut.
Te trezesti la fel de tarziu si auzi in adancul mintii o voce.Nu e a mamei. E a celui/celei/tuturor celor care te fac sa visezi. Sa fii fericit fara un motiv anume.
Te trezesti si soarele iti rade din nou in fata, te trimite la paine si automat, pe drum te face sa iti aduci aminte de vata de zahar de un roz gretos din mijlocul Herastraului, de fiintele alea ciudate cu roti atasate la ghetute care te imping in flori si tot ele te injura. Dar cerul senin e de partea ta.
E fantastic tot ceea ce vrei tu sa ai.
Propria realitate. O spui tuturor zambind in fiecare zi, furand biscuitii colegei de banca, fiind liber numai de dragul libertatii, facand o lista cu albumele favorite si tipandu-ti in suflet cat mai tare, sa auda si vecinii, ca vrei mai mult.
Mai mult decat malul marii, mai mult decat gradina bunicii, mai mult decat magazinul de la colt.
Asta e fantastic.Asta e mai mult decat basm. Emotia pe care o ai cand te trezesti in purul cearsafurilor e cea mai intensa.
Soarele e mai mult decat o stea cand il uimesti cu sclipirea ochilor tai umezi abia deschisi catre lume.

Fiinte stranii

Mai devreme am vazut o furnica bantuind prin santurile din gresia din baie.una miiica miiica...si vazand-o asa aiurita si pash pash pash de colo colo ....m-am gandit ca, totusi, e mica rau...pentru ea, muntii sunt de zeci de ori mai inalti si tot ii urca...eu intind o mana si ma intep in cerul lor.si , oare, furnicile au auzit de periuta de dinti ,de sushi sau de Paris? Lumea noastra e atat de mica, pe cand lumea lor e atat de mare...probabil ca e si extrem de palpitanta.
Dar Doamne fereste, n-as vrea sa fiu o furnica. le-as face dracu specia de ras...