Roman independent

Ti se pare simplu sa zambesti?
Ti se pare simplu sa privesti in gol? Sa nu clipesti in timp ce citesti? Ti se pare simplu sa astepti un prieten in coltul scolii.
Ti se pare simplu sa razi. Sa asculti. Sa rostesti *mi-e dor*.Ti se pare simplu sa lasi in urma.

De cate ori ai facut-o?
De cate ori ai luat cer in supradoze? De cate ori te-ai inecat cu gustul sarat al apei de mare?
De cate ori m-ai intrebat ce fac? De cate ori ti-a si pasat?

Ti-e dor ?
Si mie. De noi cei de acum, de noi- cei care au fost mai demult *altfel decat ceilalti*.Eram nepasatori.
Alergam odata cu timpul si inima ne batea la fel de repede.Cati dintre noi mai stiu cum era? Cati dintre noi realizeaza ca in lume se sting mii de inimi de copii in fiecare zi si ca multe alte inimi se nasc sau renasc pentru a asculta alte inimi?
Si care *noi* isi dau seama cum se dilata spatiul? Care noi lupta sa urce Everesturi si care se opresc in loc si , poate , in secunda urmatoare, cad adanc in Univers?

Mi-e dor de...
Mi-e tare dor, de valuri. De pietre si nisip.Mi-e dor sa imi vad roadele copilariei crescand si intrecandu-ma.
Mi-e dor sa vad nori, ghiocei inflorind, soare rasarind, strazi asfaltandu-se, copaci poticnindu-se in vant, ploi intetindu-se. Mi-e dor sa ma vad pe drumul spre scoala. Doar de calatorie imi e dor, destinatia era o alta cale spre infernuri reci.

E evolutie.