Roman independenT P.2

Vrei o revolutie?
Cei mai porniti revolutionari sunt cei care zambesc sincer spre un viitor la care nu se gandesc prea mult.Zambesti pentru prezent, odata cu adeptii tai.
Si cand secunda urmatoare va redeveni o unica schimbare, vei ramane cu ce ai avut dintotdeauna in tine: infinita libertate.
E gandul tau. E-un infinit univers, ale carui galaxii sunt proiecte, stele sunt ganduri trecatoare, supernove sunt vise de viitor iar materia neagra...ei bine, materia e gandul meu.
Ideea ca timpul si spatiul sunt relative.
Ca pamantu-mi de sub picioare nu e pamantean, doar cerul de deasupra-mi e divin.
Nebuloasele sunt fumul de la tigara lui Matei. Colorate, vibrante.
Vibrant ca eletronii desfigurati din aerul poluat de Bucuresti.
De ce lasi societatea asta moarta, pierduta in blocuri gri si fierbinti sa iti impuna sa vezi lumea in alb si negru? Ai ochii verzi, fii optimist. Ai ochi caprui, fii tu insuti, exprima-te. Ai ochii albastri? Cerul e lumea ta si eu ti-am cerut-o imprumut intr-un timp antic, si tu ai fost de acord. De aceea ceva ne leaga. Oricat de rai, de reci, de departe, suntem legati de evolutie. Suntem oameni si vrem mereu mai mult.
Nu te opreste nimeni sa doresti. Nu iti fura nimeni vocea. Fa-te ascultat!
Vrei ce vreau si eu? Atunci vrei sa fi iubit, precum si tu iubesti, vrei sa vezi ca toti au devenit mai buni.
Dar suntem fragili. Suntem pamanteni. Nu suntem nemuritori.
Si imi mai pun o intrebare: De ce sa nu fim irationali? Ce riscam? Riscam sa ne ranim mai degraba pe noi insine decat pe altii. Inca mai doare?
Soarele picura miere si totul a trecut....a trecut.
Vorbesc mereu de cer.Cerul e....simplu in complexitatea tuturor celorlalte lucruri efemere. E circular. Are doar gauri.Gauri facute de ganduri prea putin indraznete.
Cerul e albastru si atat.
Si totusi fiecare il vede altfel. Dar va spun eu, cerul e albastru si atat, pe langa exaltarile spiritului.
Ma amuza.
*Traim in afara tragediei.*