Ar fi chiar stupid sa spun ca cei cincisprezece ani ai mei se concentreaza in jurul a doua concerte si cativa prieteni de caterinca.
Concerte la care sa sar, sa dau din cap ca o nebuna si, desigur, sa cant si eu ,vor mai fi destule, iar prietenii vin si pleaca. Cam ca toate zilele de toamna, iarna, primavara si vara, de altfel.
Le astept pe fiecare, trei sute saizeci si cinci(si sase), cu atata nerabdare. dar de cele mai multe ori realizez profund dezamagita ca au trecut greu, asa de multe si asa de prost.
Timp irosit visand la atat de multe zile mai bune, cu ochii fixati intr-un punct colorat chiar de mine care, acum, mi se pare dezgustator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu