Te stiu...

Gasesc in tine ... un copil, un adult si un copac. Daca ti-as aduce o floare, ai rupe-o, ai pune-o intr-un pahar cu apa cu zahar si ai creste si ai umbri-o pana ar muri. N-ar prinde prea multe dimineti. Te inteleg. Nici noi n-am prins decat o primavara.
Gasesc in tine intrebari simple si intrebari complicate. Si sunt ca tine, nu le gasesc raspunsuri asa usor de inghitit. Te-as intreba ce mai faci de cand nu ne-am vazut, dar stiu deja ca nu te gandesti la mine. In general, nu vrei sa te gandesti prea mult la nimic, nu vrei sa fii vinovat de soarta nimanui.
Gasesc in tine motive, chipuri crispate si fiori. Mai am un pic si cred ca vine iarasi iarna, ca ninge, ca te vad stand in curtea scolii cu prietenii tai. Suntem si noi prieteni? Ar fi trebuit sa vin langa tine? Si daca da, cu grija ta ... ma vei fi umbrit. Dar nu.
Gasesc in tine o cale de scapare, o raza rece de lumina si tunelul infinit pana la ea. Iar imi zambesti? Stii de cate ori trebuie sa imi zambesti intr-o singura zi ca sa ma faci fericita?
Si de ce esti tu camera de fotografiat care nu vrea sa vada ce vad si eu? Pana la urma, ai sa schimbi si viziunea mea, si incercarea de a te prinde de mana se naruie.
Gasesc in tine un nebun, pe mine, pe toti cei pe care ii vreau aproape. Vad in sinea ta nehotarare cand imi intorci spatele.
Ce nu poti lasa din mine in urma?