preparing to go

Am senzatia ca chiar daca, avand o putere supranaturala, revelatoare,asfi putut vedea lumea prin ochii lor, n-as fi descoperit nimic peste ce exprimau ei prin cuvinte si gesturi.

Pentru ca tot ce mi-a ramas in minte sunt o alee cu miros de tei si un cantec pe care nu il mai canta nimeni.
Cei care mi-au ramas vor fi mereu ai mei dar nu or sa mai fie la fel. Prietenii mei. Calauzele.

- Iti vine greu sa si plangi, nu-i asa?
-(da din cap)
-Te-ai lovit de toata rautatea lor. Te-ai lovit si in lumea moderna nu mai sunt tamaduitori ascunsi in baraci darapanate care cauta elixiruri miraculoase, ci doar asa numitii medici de suflete, dar ei nu vor afla niciodata ce e in sufletul tau. Un psiholog nu e o solutie. Fuga da.
(moment de paranoia: O sa ajungem rau ! Rau de tot!)

Da... asa pare acum. Ca toti suntem impotriva tuturor.

- Ti-e frica?
-(da din cap)
-Invata sa spui nu.

Si am ajuns sa spun oricarui lucru in afara de frica si durere. Pentru ca am ajuns sa iubesc eu pentru toti.

- Ai probleme?
- Nu, iubire. Tu. O sa ai.
-(ramane blocata)


-.....
Si plec. Din mine. Caci iata, pentru a putea avea mai multi prieteni, trebuie sa fi tu multiplicat de n ori, cu n personalitati, cu n infatisari, cu n sentimente. Pentru ea... am fost cea care i-a bagat cacaturile astea paranoice in cap. Si cu ele a ramas.