ce suntem

Noi, persoanele, devenim oameni doar atunci cand avem o alta persoana langa noi care sa ne ajute sa aruncam in aer un roi de galaxii si sa formam un alt Univers.
Noi, oamenii, ne vom simti singuri pana cand vom deveni cenusa si ne vom uni cu Pamantul.
Cand vom vibra odata cu el , cand ne vom preface in magma sau in ghetari, cand vom deveni vapori de apa sau micul procent de carbon din atmosfera.
Altii ne vor respira, ne vor bea, ne vor calca locul de veci in picioare, vor manca fructele ce au crescut cu seva noastra si ne vor pomeni numele si vorbele , caci faptele nu au insemnatate in conceptia omului de rand.
Si Universurile noastre se vor fi dezintegrat de gauri negre de dimensiuni colosale.
Sulfuri si oxigenuri otravite, inspiram unul altuia aerul si expiram atomi ce in timp se dezvolta-ntr-o diversitate de biotopuri si noi crestem si ne materializam gandurile.

we aren.t a big happy family

*i.m never down, i said, never down, i.m never laying down*

nu am chef de nimeni, nu intelegeti? nici de bunica parsiva care vine cu mana-n cur si asteapta o cafeluta, nici de matusa venita sa se infrupte cu barfe, nici de unchiul care vorbeste prostii cand se imbata, nici de matusa draguta care nu stie ce sa-mi mai faca sa ma vada razand. si singurul care isi da seama ca ma doare in cur de toti si mi-e rau si as baga-o-n beci pe fata nasei tocmai a plecat departe...ff departe... departe si nu o sa mai am pe cine sa iau in brate.nu mai are cine sa ma ciufuleasca si sa ma sufoce.nu mai are cine sa imi spuna ca orice ar fi, ma apara, imi este alaturi. nu are cine sa ma mai aduca acasa. intre noi linistea e intotdeauna confortabila. si acum stiu ca am un prieten. dar el e mereu atat de departe...
dar e singurul care isi da seama cand mai am un pic si izbucnesc in plans, stie cand nu ma mai pot abtine sa nu rad. stie ca ma simt bine langa el.
si bolul de orez cu lapte imi aduce mereu aminte de noi cand eram mici mici si eu eram mica si proasta si el ma invata sa nu mai imi pese de nimeni si cum sa ma descurc singura. ma arunca in mijlocul lumii ca sa vad cum e sa fii lovit din toate partile si sa ma obisnuiesc. sa ma obisnuiesc sa nu ma doara si ....sa nu imi mai pese. ca altii sufera sau sunt fericiti. sa stiu doar cum ma simt eu si sa raman asa.
stiam ca nu ma pot baza pe promisiunile lui.dar inca mai astept sa vina cu bmwul sa mergem sa vedem un film, inca mai astept sa ma sune sa imi fac bagajul sa mergem la munte unde am fi inchiriat placi si ne-am fi dat de nebuni.m-ar fi invatat sa sar si as fi invatat singura sa nu cad.
as fi invatat ca iarba chiar nu e un drog si ca pastilele de slabit sunt de fapt cianuri concentrate.
nu stiu nimic din toate astea si nici nu imi pasa...
si el e dovada ca nu suntem o familie mare si fericita.
si tricoul cu sex pistols de la el inca mai miroase a parfumul corpului lui, chiar si dupa atatea spalari.

ii multumesc aici unui potential prieten.

dar in primul rand, stiu ca scriu destul de des multumesc.dar o fac pentru ca multumesc propriei existente.

spunem ca nu suntem niciodata la pamant, niciodata tristi.
dar niciodata nu zburam , si nu suntem cu adevarat fericiti.
asta ar trebui sa fie o stare de bine? eliberarea din lanturile societatii, retragerea in obscur , eliberarea de propriile principii?
pana unde suntem liberi? pana cand putem sa spune da sau nu? pana in ce punct ne putem controla emotiile?
cat esti dispus sa ma asculti? pana termin sau doar pana incep sa spun absurditati?
absurditati care constituie pentru mine o realitate. cat esti dispus sa te iei dupa ceilalti?
cat esti dispus sa induri?
dar pana unde ai urma un dumnezeu sau un ganditor? pana unde m-ai urma pe mine?(in lumea mea). la infinit e destul de departe pentru tine , astfel incat sa lasi la o parte toate inhibitiile si sa imi spui ce simti cu adevarat?
nu te gandi la prostii. ma refer la ce parere ai despre evolutie, despre univers, despre muzica la inceputuri.
si pana la urma nu iti impun limite. nu te las sa te raportezi la anumite puncte de reper in spatiu si timp. spune-mi...iti par o persoana inteligenta? crezi ca voi deveni cineva ..mare?
eu nu. stau aici jos, in inutilitatea mea, sperand ca lumea sa se sfarseasca in 2012, ca sa nu mai simt atata ura.
tu unde esti?
daca imi spui ca aproape de mine iti voi dovedi contrariul. si totusi...
umarul pe care am plans era al tau si poate nu in dimensiunea asta, dar stiu ca era langa mine.